Dileme jurisprudențiale în acordarea daunelor morale

octombrie 29, 2019

Indiferent dacă sunt cerute în instanță printr-o acțiune civilă directă sau în cadrul acțiunii civile din procesul penal, daunele morale se supun unei filosofii diferite față de celelalte aspecte ale speței pe care se grefează. Mai mult, s-ar putea spune că ele forțează  apariția unei abordări filosofice în cadrul unei probleme juridice.

Problematica daunelor morale este extrem de volatilă. În lipsa unor reglementări riguroase, de tip barem/punctaj, judecătorul are o deplină libertate în stabilirea cuantumului daunelor morale. El hotărăște în echitate. Adică, după reguli nescrise ale bunului simț. În cuantificarea corectă a prejudiciului moral, nu mai este vorba de a se aplica cu strictețe o normă, de un demers silogistic în care textul de lege este premisa majoră, situația de fapt premisa minora și dezlegarea juridică este concluzia. Aici nu mai avem de a face cu individualizarea judiciară a unei pedepse, de pilda. Bineînțeles, operațiunea stabilirii cuantumului daunelor morale nu este complet lipsită de un miez logic. Analogia, de pildă, poate și este de dorit a fi folosită.

Este foarte important ca instanța de judecată să înțeleagă că starea materială a victimelor trebuie să se îmbunătățească considerabil în urma acordării daunelor morale. În caz contrar, acest remediu ar fi iluzoriu, ar fi total lipsit de eficiență. Când spunem satisfacție compensatorie, accentul trebuie să cadă pe primul cuvânt: satisfacție. Daunele au efect compensatoriu numai când sunt acordate în cuantum satisfăcător. Bineînțeles că se impune o nouă întrebare: Ce înseamnă cuantum satisfăcător? Fără nicio rezervă, putem afirma că nu există plafon maxim pentru un astfel de cuantum. Sumele sunt cu atât mai satisfăcătoare pentru persoanele păgubite, cu cât sunt mai mari. Ele trebuie totuși limitate până la un plafon echitabil și suportabil de către cel care le plătește (și care de cele mai multe ori este asigurătorul de răspundere auto RCA). Când reprezentanții firmelor de asigurare afirmă în instanță că sumele acordate cu titlul de despăgubiri sunt mari tocmai pentru că sunt plătite de asigurători, ei au dreptate. Până la urmă, de aceea există aceste firme și tocmai de aceea a fost prevăzută de lege obligația ca ele să răspundă în locul persoanelor vinovate, astfel încât la acordarea despăgubirilor insolvabilitatea debitorului obligației de dezdăunare să nu reprezinte un impediment, să nu constituie un motiv pentru subaprecierea prejudiciului și să nu ducă la neputința acoperirii integrale a acestuia.

Până la urmă, analizând practica (și aici nu ne referim doar la jurisprudență, ci și la activitatea deliberativă în sine), adevăratul obstacol în corecta evaluare a prejudiciului și acordarea daunelor într-un cuantum satisfăcător nu este nici gradul de solvabilitate al debitorului (ceea ce e bine) și nici întinderea pagubei  și intensitatea suferinței percepute de însăși persoana păgubită sau victimă (ceea ce este rău), ci prejudecățile instanței. Da! Acest calambur: prejudecățile evaluează prejudiciul, reprezintă o descriere pe cât de plastică, pe atât de adevărată și realistă a situației din instanțe. Judecătorul, când acordă daunele morale, se caracterizează pe sine. El judecă speța prin filtrul de percepție care îl caracterizează. Ies la iveală acei idola specus și idola fori, de care vorbea Bacon. Probabil aceasta este o fatalitate. Orice om (et magistratus homines sunt!) este produsul impregnărilor caracteriale suferite sub imperiul factorilor sociali, culturali și familiali. Este, în esență, produsul procesului educativ la care s-a supus sau a fost supus. Iar în urma acestui proces, în mod fatal, magistratul poate suferi de ceea ce s-ar putea intitula un complex de superioritate.

O cerere de acordare a daunelor morale poate părea, la prima vedere, lipsită de provocări intelectuale. Dar am văzut, totuși, că  ea poate pune magistratului probleme filosofice și de auto – cunoaștere. Bineînțeles, pentru un judecător, acordarea daunelor morale constituie o problemă doar dacă nu (re)acționează la modul comod și automat. Adică, doar dacă alege să se confrunte cu propriile prejudecăți!