Despre virtutea răbdării în procedurile judiciare

octombrie 29, 2019

O victimă a unui accident rutier, cu sănătatea fizică și psihică iremediabil zdruncinate, este ultima persoană din lume căreia ai dreptul să îi ceri să aibă răbdare. Dar în viața de zi cu zi chiar asta se întâmplă. Bietei victime răbdarea îi este impusă de ritmul greoi în care se desfășoară procedurile judiciare la capătul cărora dreptatea este acordată. E ca și cum paguba efectivă, leziunile, spitalizarea, anxietatea, cheltuielile nu ar fi suficiente prin ele însele pentru justificarea despăgubirilor. E ca și cum victima, prin prejudiciile suferite, doar s-ar califica  la un maraton epuizant. E ca și cum doar își câștigă dreptul de a lupta pentru drepturile ei. În loc să primească deja ce i se cuvine, victima este supusă unor suplicii care vin să strivească cu cinism o constituție deja slăbită, ea constată cu stupoare că lupta de abia acum începe și poate este și mai epuizantă și mai nedreaptă și mai frustrantă decât evenimentele prin care a trecut și pagubele pe care deja le-a suferit.

De aceea este obligația noastră, ca apărători și asistenți ai victimelor, să le sfătuim să aibă răbdare. Știm. Este greu. Dar dacă o persoană accidentată sau ruda acesteia pleacă la drum cu așteptări joase, dacă știe la ce să se aștepte de la procedurile judiciare românești, bizantine, întortocheate, interminabile, ei bine, atunci supliciul poate fi mai suportabil. E mare lucru să te imunizezi în fața deziluziei.

În afara situației în care se poate negocia, rapid,  o despăgubire echitabilă cu asigurătorul RCA, victima va fi forțată să se împace cu un orizont de așteptare de câțiva ani buni. Ancheta penală poate dura ea însăși o perioadă ce poate varia de la câteva luni (de pildă, dacă autorul accidentului a decedat) la câțiva ani (dacă se impun sau se cer mai multe expertize sau suplimente de expertiză, audieri extinse de martori, dacă avocații făptuitorului dau dovadă de o tenacitate ieșită din comun etc). În instanță, procesul poate dura, cu tot cu căile ordinare și extraordinare de atac, de la unu (presupunând, în cel mai optimist caz, că inculpatul își recunoaște fapta, sau, în cazul unui proces civil, că se folosesc în mare parte doar probatoriile strânse în cadrul urmăririi penale) la trei ani (dacă se administrează mai multe probe noi sau se readministrează probe vechi, dacă se formulează căi extraordinare de atac etc).

Iată de ce răbdarea este o virtute și iată de ce relația între avocat și client – persoană prejudiciată într-un accident rutier – se transformă inevitabil într-una de durată. Cu atât mai important este, așadar, pentru victimă, momentul alegerii avocatului.